Povestea noastră
Știm că în spatele oricărei tăceri se află o poveste nespusă și că în fiecare poveste se găsesc sâmburii altor povești. Fragile Society a fost fondată cu credința că în spatele fragilității și a vulnerabilității există forță și reziliență și că atunci când sunt împreună femeile pot manifesta această forță și pot crește împreună.
Fragile Society este o organizație cu, pentru și despre femei, care folosindu-se de artă își pot spune poveștile și se pot susține una pe alta. Ne dorim să naștem contexte și comunități care să hrănească colaborarea, dialogul și procese de vindecare.
Am creat această organizație la un an după declanșarea pandemiei, care ne-a făcut să înțelegem cât de fragili suntem și cât de important este să ne putem sprijini pe oamenii din jurul nostru în momente dificile. Cazurile de violență domestică au crescut dramatic în pandemie, la fel și inegalitățile sociale. Tocmai de aceea ni se pare important să vorbim cu curaj despre ce se întâmplă cu femeile în societatea contemporană.
Dacă te-ai simțit vreodată neascultată, dacă ți-a fost rușine sau teamă să vorbești despre lucruri prin care ai trecut, suntem aici să te ascultăm și să căutăm împreună moduri în care să te faci auzită și să te conectezi cu femei care au trecut prin experiențe similare.
Dacă ai început vreodată o conversație cu: viața mea este un adevărat roman sau viața mea ar putea fi subiect de film, suntem aici pentru a descoperi cum arta îți poate aduce vindecare ție și celor din jur și te poate ajuta să-ți recapeți puterea.
Dacă ai simțit vreodată că ascultându-i și ajutându-i pe alții, ai devenit mai puternică și mai curajoasă, suntem aici să ne gândim împreună la moduri în care să-ți pui darurile și talentele în slujba altora care acum au nevoie de ajutor.
Dacă faci parte dintr-o organizație care lucrează cu femei sau copii și crezi că oamenii ar trebui să știe mai multe despre ceea ce faceți și despre felul cum schimbați vieți, suntem aici să facem mesajele voastre auzite.
Primul nostru proiect s-a numit chiar „Fragile” și este un serial documentar despre vulnerabilitatea dar și despre puterea femeilor. Acesta redă, prin interpretarea Ioanei Flora, poveștile reale a 10 femei de vârste diferite și provenind din medii diverse, în lupta cu abuzurile și cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății. Pornind de la povești personale, proiectul și-a propus să aducă în spațiul public subiecte sensibile, să încurajeze femeile să caute ajutor specializat și arate că există o rețea de sprijin formată din organizații neguvernamentale.
Echipa
Ioana Flora
Membră fondatoare și director executiv
Ioana visează la o lume în care nimeni să nu se simtă inferior celorlalți. Contextul pandemic i-a oferit ocazia de a înțelege că, dincolo de a fi actriță, își dorește să susțină cauze în care crede. Cea care s-a conturat cel mai puternic a fost cauza femeilor în situații vulnerabile.
Ioana este actriță cu peste 20 de ani de experiență în film și teatru, multipremiată pentru rolurile pe care le-a jucat. Este membră a Academiei Europene de Film, Berlinale Talents Alumni și recent nominalizată la premiile Academiei Americane de Film (jucând în filmul de scurt metraj Cadoul de Crăciun).
Anul trecut a creat și dezvoltat, alături de scriitoarea și antropoloaga Rucsandra Pop și regizoarea Ioana Mischie, serialul documentar Fragile, proiect centrat pe poveștile femeilor din România, aflate în situații vulnerabile cum ar fi neputința, abuzul emoțional, traficul de persoane sau violența în familie.
Susținatoare a drepturilor femeilor, Ioana este co-fondatoarea Fragile Society, asociație care explorează provocarea de a fi femeie în societatea actuală românească.
photo credit: @Ionuț Macri
photo credit: @Felicia Simion
Rucsandra Pop
Membră fondatoare și Președintă a Consiliului Director
Rucsandra Pop a crescut înconjurată de băieți și asta a făcut-o să-și ascundă multă vreme feminitatea. Într-o zi, feminitatea a răbufnit. Rucsandra a crescut înconjurată de femei pe care le-a văzut puternice și neînfricate. Când a reușit în sfârșit să vadă fragilitatea acestor femei pe care le diviniza, a înțeles că feminitatea e un concept mișcător.
Rucsandra este scriitoare și antropoloagă și este autoarea a 4 piese de teatru, coproduse de Teatrul Lorgean și Hydra Society. A publicat cartea-obiect Oracol și a contribuit la mai multe volume ca Dragă Virginia. Scrisori din țara mea sau Celălalt Oraș. Locuri și povești din București Sud. Ca povestitoare, crede că sub straturile de frică și rușine de care suntem acoperiți, există adevăruri care ne fac bine, chiar dacă dor.
Rucsandra visează la o lume în care oamenii își dau timp să asculte poveștile celorlalți și lasă poveștile să creeze poduri și să vindece. Este pasionată de felul în care dialogul și creativitatea pot crește nivelul de încredere în comunități și le pot transforma într-un acasă mai bun. Misiunea ei este să îi inspire pe ceilalți să devină cea mai bună versiune a lor. Face asta prin ceea ce scrie sau ghidând oameni și organizații în călătorii de auto-descoperire. Una dintre dorințele ei este să susțină cât mai multe femei din România să-și găsească vocea și puterea.
Adina Duțu
Membră bord
Adina este antreprenor. La 27 de ani, în 2005, a fost unul dintre cei 2 fondatori ai SmartPoint, agenție full-service care, în anii care au trecut, a devenit un grup de comunicare, cu prezență regională în CEE și o echipă de peste 100 de oameni.
Crede cu tărie că educația stă la baza tuturor lucrurilor care au influențat felul în care arată lumea azi și care vor influența cum va arăta lumea mâine și pentru asta agenția a adoptat de-a lungul timpului multe proiecte de educație în care s-a implicat pro bono.
Crede în puterea storytelling-ului de a inspira și în puterea de storytelling a Fragile Society!
Alina Berzunțeanu
Membră fondatoare și membră bord
Alina este actriță. Împreună cu alți actori și regizori de teatru, prin proiecte independente, a căutat mereu să perturbe “liniștea apelor interioare și exterioare “, să treacă granițele unor forme artistice sigure și să se lase descoperită în fața oamenilor, sperând ca astfel să întâlnească fragilitatea lor și împreună să devină mai puternici. A făcut voluntariat la un centru pentru copii din familii defavorizate, a lucrat piese de teatru cu ei, a citit povești pentru copii de la școala de nevăzători.
Încă din copilărie a observat luptele date de mame, bunici, surori, mătuși, prietene, vecine, le-a simțit căldura, forța, nesiguranța, frica, tăcerile, lacrimile ascunse, ridicarea, mersul mai departe, grija acelor femei și mai ales, dragostea cu care își apărau lumea lor. Pentru ea, fiecare femeie e o întâlnire cu sine. Pentru că se regăsește în alte femei își dorește ca în cadrul Fragile Society să fie prezentă și gata de a împărtăși, de a lupta și de a dărui în momentul în care „sună sirena”.
Iuliana Dumitru
Membră bord
Iuliana Dumitru este socio-antropoloagă și este muzeografă la Muzeul Țăranului Român. A obținut titlul de doctor la CESI, cu o cercetare interdisciplinară și auto-etnografică intitulată Cartografieri narative în 2 Mai și Vama Veche. A fost co-curator în cadrul spațiului de artă contemporană tranzit.ro/București, organizând numeroase expoziții și evenimente culturale.
În prezent, alături de tranzit.ro, face parte din colectivul Stației Experimentale de Cercetare pentru Artă și Viața de la Siliștea Snagovului. În 2020 a curatoriat, ca parte practică a doctoratului său, expoziția „De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spațiului 2 Mai și Vama Veche”, care are a avut loc la MȚR. În 2022, a curatoriat expozițiile “Cămașa Ciumei” de Athena Dumitriu și “Grădina cu Îngeri” de Silvia Radu.
Iuliana este membră fondatoare a Fragile Society.
Noi suntem aici să aducem la suprafață aceste povești adevărate.
Ajută-ne să le reamintim acestor femei că nu sunt singure, să dăm voce acestor tăceri. Donează.