ORICE MOARTE E O POARTĂ

Pornind de la propria experiență a pierderii unor oameni dragi în timpul pandemiei, artista Rucsandra Pop invită oamenii să ia parte la un ritual colectiv de procesare a doliului și de acceptare a morții. Instalația performativă este construită în jurul ideii că ORICE MOARTE E O POARTĂ și este o instigare de a reflecta la pierdere, dar și de a căuta în moarte sensul vieții.

Moartea nu este un rit de trecere doar pentru cea sau cel care se duce, ci și pentru cei care rămân și pe care acest eveniment îi transformă fundamental. Întâlnirea cu moartea bulversează ordinea interioară a fiecărui individ, însă îi oferă și șansa de a se redescoperi și de a se reinventa.

ORICE MOARTE E O POARTĂ propune o serie de performance-uri cu un număr limitat de participanți. Instalația performativă are două zone separate: una a morții – de fapt, a onorării celor care nu mai sunt printre noi – și una a vieții și a viilor. În fiecare dintre aceste spații invităm participanții să ia parte la o serie de acțiuni ritualico-artistice în timpul cărora fiecare să poată reflecta, în mod conștient, la propriul proces de doliu, dar și la propria transformare. La fiecare reprezentație participă maxim 25 persoane, astfel încât experiența să fie intimă și profundă. În cadrul instalației vor fi prezenți și psihologi care să poată conține emoțiile celor care trec prin această experiență, dacă este cazul. La fel cum povestea fiecărui om care moare este unică, travaliul de doliu este trăit diferit de fiecare dintre noi. Spre deosebire de ritualuri tradiționale, acest ritual este deschis, fără reguli și puncte fixe, un ritual pe care fiecare și-l poate personaliza.

În travaliul de doliu obiectele sunt încărcate cu și mai mare semnificație decât au în mod normal. Păstrarea unor obiecte care ne amintesc de cei care au murit ne oferă iluzia că despărțirea nu e iremediabilă. Mirosurile, texturile, formele și culorile declanșează amintiri și ne ajută să arhivăm într-un fel aparte relația cu omul care nu mai este. ORICE MOARTE E O POARTĂ propune un exercițiu de autoreflecție, un spațiu sigur în care fiecare om se poate gândi care sunt obiectele, gândurile, sentimentele, amintirile din trecut de care are nevoie pentru reconstrucția noului Eu.

Prima serie de performance-uri a avut loc la ARTHUB București în noiembrie 2022 și a fost finanţată de comunitate prin donații și co-finanțată de Centrul Cultural EXPO Arte București ca parte a programului Vulnerabilia. Voci și spații ale curajului, produs de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane.

Artiștii Irina Botea Bucan și Jon Dean – care au creat conținutul video pentru instalația performativă – au surprins pe film experiența performance-urilor de la București.

Pe termen lung, proiectul își propune să coaguleze o comunitate de artiști, psihologi și antropologi care își doresc să normalizeze conversația despre moarte și doliu, pe de-o parte, și despre frica de moarte, pe de altă parte, astfel încât să fim mai pregătiți ca indivizi și ca societate să integrăm această experiență și să trăim vieți mai împlinite.

În 2024, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, performance-urile vor ajunge la Brașov și la Timișoara, în cadrul proiectului ORICE MOARTE E O POARTĂ. CUTIA DE REZONANȚĂ. Între 13 și 19 mai vor avea loc 8 performance-uri la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, iar între 1 și 8 septembrie vor avea loc alte 8 performance-uri la Faber, în Timișoara.

De asemenea, ne propunem să creăm o Cutie de Rezonanță, prin care să transferăm cunoștințe, metode și tehnici de lucru pentru ca modelul ORICE MOARTE E O POARTĂ să fie replicat în comunitățile care îl doresc și care au nevoie de el.

ORICE MOARTE E O POARTĂ. CUTIA DE REZONANȚĂ

Mai multe detalii aici

Când moare un om drag, pierzi și tu o bucată

Iuliana Dumitru, curatoare

Îmi amintesc cât de descumpănită m-am simțit în acea primă zi de septembrie. Eram într-o mare de tineri care păreau la fel de bulversați ca mine și nu puteam să nu mă întreb ce căutăm cu toții acolo? Sentimentul general era că se termină ceva important. „Gata cu vara vieții” mi-am zis în gând. Gata cu căldura și relaxarea, gata cu lipsa grijilor, gata cu timpul care nu te presează, gata cu zilele lungi și nopțile scurte, gata cu petrecerile alături de prieteni. Moartea lui M. a luat cu ea sentimentul tinereții și al puterii infinite și m-a lăsat în toamna vieții, nostalgică după alte vremuri. Și a mai luat acea mantie invizibilă care îmi oferea protecție împotriva vulnerabilității și a fricii de moarte. Am mai experimentat pierderea atunci când am auzit țipătul bunicii la aflarea veștii că fiul ei cel mare a murit, sau în vocea tatei când mi-a spus că după moartea mamei lui se simte orfan, ori în felul în care prietena mea mi-a strâns mâna la coborârea în pământ a sicriului bunicii ei. Dar până atunci moartea nu îmi luase prietenii, nu luase pe nimeni de vârsta mea.

În lunile care au urmat, frica de moarte și-a pus amprenta pe corpul meu – m-am temut de ce ar putea să se ascundă în el, l-am analizat și l-am înțepat. Am început să mă regăsesc prin terapii alternative, regresii și psiholog, și deși nu am scăpat în totalitate de frică, îmi este mai ușor să dau nas în nas cu moartea, chiar și cu cea proprie. Și, cu toate astea, m-a surprins când fiica mea m-a întrebat de ce (aproape) mereu mor mamele în povești sau desene. I-am spus că fără protecția maternă, copiii trebuie să se descurce singuri și că trebuie să devină proprii lor eroi. Fără protecția părintească sunt nevoiți să se transforme, să își găsească viitorul singuri și să se privească pe ei fără mama în care să se oglindească. Moartea unui apropiat te pune față în față cu lipsa oglindirii tale în acea persoană, cu felul în care te făcea să te simți ea/el, cu ceea ce te făcea să vezi (și) în tine. Când moare un om drag, pierzi și tu o bucată. Joan Didion scrie în Anul gândirii magice, o carte care m-a ajutat după moartea lui M. și pe care am dăruit-o deja de două ori: „Nu suntem sălbăticiuni idealizate. Suntem ființe muritoare imperfecte, conștiente de mortalitate chiar și când o respingem, învinși de propriile complicații, atât de conectați încât atunci când jelim pierderile, ne jelim, la bine și la greu, pe noi înșine. Așa cum eram. Așa cum nu mai suntem. Așa cum într-o zi nu o să mai fim deloc”.

Ce facem cu moștenirile primite de la cei care mor, lăsându-ne în urma lor? Ne bucurăm de culoarea ochilor care ne face deosebiți, de un păr rezistent, fără fire albe, de un corp atletic, fară boli genetice? Cum gestionăm moștenirile mai puțin plăcute, emoțiile traumatice, cicatricile sufletești sau chiar trăsăturile de care nu suntem mândri? Cum navigăm printre haine, obiecte și bucăți din viața celor care nu mai sunt? Cum găsim puterea să aruncăm ce a fost a lor sau să păstrăm atâta cât avem nevoie? Moartea este natură și cultură, pentru că ceea ce facem după pierderea cuiva (drag) depinde foarte mult de mediul în care trăim, de credințele pe care le avem, de starea psihică și cea emoțională în care ne găsim. Este posibil să avem nevoie de luni sau ani ca să le strângem lucrurile, poate avem nevoie să plângem, să căutăm vinovați, să ne imaginăm cum ar fi fost dacă mai trăiau, dacă mai aveau timp, dacă ne cereau ajutorul, dacă mergeau la medic, dacă…

În timp ce strângea haine, golea spații și descoperea moștenirile primite, Rucsandra Pop a ales să se gândească (și) la ea, cea din viitor, la cea care va fi, nu la cea care (nu mai) este. A colat (aproape maniacal) materiale textile, obiecte, fotografii și pe ea însăși, de unde au rezultat cele mai neașteptate combinații de lumi imaginare și relații umane. În imaginile în care se arată, trece din zona pasivă din care regizează fotografiile, în zona activă – devine parte din colaj, devine parte din regie/spectacol. Asemeni unei gărgărițe (mai vechea ei obsesie) care își schimba pielea de mai multe ori (de cate?) până ajunge la maturitate, Rucsandra face loc viitorului ei Eu. Pe care nu îl grăbește și nu îl forțează, doar îl îngăduie și îl așteaptă. Instalația performativă pornește de la ideea că riturile de trecere nu au legătură doar cu cei plecați, ci și cu rămași. Timpurile noi cer ritualuri noi, ne adaptăm astfel vremurilor și facem priveghi online, participăm la înmormântări în social media sau îndeplinim obiceiuri văzute până acum doar în filme. Este o adaptare la nevoile actuale. Ne dorim să abordăm trăirile zilnice ale pierderii, fără a le nega însă pe cele tradiționale sau religioase.

Când eram mică, pomenirile pentru bunicul erau momentul ăla când se umplea casa, când unchii jucători de table mă lăsau să dau cu zarul, când mama cu mătușile găteau până dimineața și spuneau bancuri porcoase pe care le mai auzeam și noi, copiii. Pomenile au rolul de a repara lumea morților și devin o ofrandă care are scopul de a asigura cele necesare pentru drumul de dincolo și primirea lor favorabilă, dar adesea sunt înfăptuite de cei rămași pentru propria lor liniște. Pentru mine, pomenile încă reprezintă momentul când eram toți împreună și ne bucuram că suntem vii. Această bucurie a lui împreună devine caracteristică pentru instalația Rucsandrei Pop. Împreună ne amintim de cei care nu mai sunt, îi purtăm cu noi, prin cuvinte, haine, mirosuri, povești, învățături. Da, orice moarte e o poartă, atâta timp cât o deschizi către tine, și nu doar către lumea de dincolo.

Asociația Fragile Society s-a înființat în 2021 din convingerea că actul artistic poate naște schimbare socială. Este o organizație care își propune să creeze zone sigure de întâlnire și reflecție unde femeile – și nu doar ele – să-și poată identifica, documenta și explora vulnerabilitățile, limitările dar și puterile, folosindu-se de instrumente și practici artistice. Ne dorim să naștem contexte și comunități care să hrănească colaborarea, dialogul și să genereze procese de vindecare.

Echipă Orice moarte e o poartă

  • Rucsandra Pop
  • Iuliana Dumitru
  • Jon Dean
  • Irina Botea Bucan
  • Ioana Flora
  • Gabriela Alexe
  • Iulian Eremia
  • Raluca Moșescu-Bumbac
  • Laura-Maria Ilie
  • Cristina Foarfă
  • Florența Simion
  • Camelia Clem
  • Silvia Solomon
  • Adriana Prundaru
  • Elena Iorga
  • Gabriela Olteanu
  • Andreea Găzdaru
  • Nora Neghină
  • Lorena Sofia Mardale
  • Victor Fluieraș
  • Oana Bulmez
  • Claudia Crișan
  • Dana Anghel
  • Alina Tomșa Bogdanffy

Rucsandra Pop - inițiatoarea proiectului ORICE MOARTE E O POARTĂ și performeră – este scriitoare și antropoloagă. Este pasionată de modul în care dialogul și creativitatea pot aduce mai multă încredere între oameni, pot transforma orașele, satele sau cartierele în comunități, adică într-un acasă mai bun. Rucsandra creează, împreună cu artiști (profesioniști sau amatori) și cu cercetători, proiecte culturale inspirate de subiecte despre care ne e greu sau rușine să vorbim, ca violența domestică, infertilitatea, sănătatea mintală sau moartea. Rucsandra este membră fondatoare a Fragile Society.

Iuliana Dumitru - curatoarea instalației performative – este socio-antropoloagă și este muzeografă la Muzeul Țăranului Român. A obținut titlul de doctor la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, cu o cercetare interdisciplinară și auto-etnografică intitulată „Cartografieri narative în 2 Mai și Vama Veche”. A fost co-curatoare în cadrul spațiului de artă contemporană tranzit.ro/București, organizând numeroase expoziții și evenimente culturale. În prezent, alături de tranzit.ro, face parte din colectivul Stației Experimentale de Cercetare pentru Artă și Viața de la Siliștea Snagovului. În 2020 a curatoriat, ​​ca parte practică a doctoratului său, expoziția „De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spațiului 2 Mai și Vama Veche”, care are a avut loc la MȚR. În 2022, a curatoriat expozițiile „Cămașa Ciumei” de Athena Dumitriu și „Grădina cu Îngeri” de Silvia Radu. Iuliana este membră fondatoare a Fragile Society.

Jon Dean activează la intersecția dintre artă și educație comunitară de peste treizeci de ani, inițiind programe de arte vizuale, de învățare experiențială și culturală în diferite zone geografice și creând lucrări de artă care explorează simbiotic relația dintre participarea negociată, acțiunea colectivă și producția artistică. Nucleul acestor acțiuni a fost în mod constant dorința de a crea o democrație culturală vie, despre care crede că există în cadrul practicilor artistice comunitare, definite ca metodologii estetice care plasează participanții în centrul exprimării și producției creative. Jon activează în diverse contexte publice și sociale: școli, colegii, centre comunitare, biblioteci, spitale, centre de zi, unități rezidențiale, centre terapeutice, locuri de joacă, precum și în muzee și galerii.

Irina Botea Bucan a dezvoltat o metodologie de artistă-educatoare-cercetătoare care pune constant sub semnul întrebării ideile socio-politice dominante și caută în libertățile umane un vehicul pentru sens. În abordarea ei artistică sunt combinate spectacole reconstituite, audiții simulate, elemente ale cinematografiei directe și cinéma vérité; negociind și navigând procesul de regie în care protagoniștii sunt egali cu participanții. Accentul în arta Irinei este pe descentralizarea discursurilor culturale și pe posibilitatea de a susține diferențierea creativă care există, probabil, în afara unui sistem hegemonic dominant de valori și critică. În prezent, Irina predă la The School of the Art Institute din Chicago și la Universitatea de Artă București, și urmează un doctorat la Goldsmiths University din Londra.

Irina Botea Bucan și Jon Dean lucrează împreună la proiecte bazate pe film din 2013. Lucrările lor au fost expuse internațional de spații precum Bienala Art Encounters, Timișoara (2019), Fabrica de pensule, Cluj (2019), Centrul de artă contemporană, Torun, Polonia (2018); Loop Barcelona, ​​Spania (2018), Muzeul Național de Artă Contemporană, București (2017); The Phillips Museum of Art, Lancaster, Statele Unite (2017), Columbia University, New York, Statele Unite (2018), ZKM Karlsruhe, Germania (2017), Centrala, Birmingham, Marea Britanie (2016), Pompidou Center, Paris (2016), Film Society, Lincoln Center, New York, Statele Unite (2015), Festivalul Internațional de Film Rotterdam, Olanda (2015), EMAF Osnabruck, Germania (2015), printre altele.

Ioana Flora consultantă pe regie – este actriță. Desemnată mai mulți ani la rând ca fiind cea mai bună actriță la Premiile Gopo și cele ale Uniunii Cineaștilor din România, precum și la festivaluri internaționale, Ioana a jucat în lungmetraje multipremiate precum „Marfa și banii” (r. Cristi Puiu, Cannes 2001), „Cadoul de Crăciun” (r. Bogdan Mureșanu, lista scurtă pentru premiile Oscar 2020), sau „Pescuit sportiv” (r. Adrian Sitaru, cea mai buna actriță, Salonic). Pentru Ioana, pandemia a reprezentat un moment de turnură în carieră. Ea a înțeles că este important să își pună talentul în slujba unor cauze în care crede. Ioana este membră fondatoare a Fragile Society și una dintre inițiatoarele proiectului Fragile.live.

Gabriela Alexe simte că s-a născut sub semnul vindecării prin atingere, dar nu se denumește nici terapeută, nici vindecătoare. Gabriela mai degrabă înlesnește autovindecarea pentru cei deschiși în această direcție cu ajutorul mâinilor, al vocii sale, al bolurile tibetane sau gongurilor. Gabriela crede că, prin intermediul acestor practici și instrumente, poate atinge trupul, dar și sufletul, inima sau conștiința celor cu care lucrează. În momentul de față – după ani de practică – cele mai delicate dar și profunde și transformatoare atingeri se dovedesc a fi fasciaterapia și băile vibraționale de sunete. Gabriela creează ambientul sonor în cadrul instalației performative.

Iulian Eremia - care realizează montajul instalației performative – este un om pasionat de lucrul cu diverse materiale. A intrat în aria construcțiilor în 2005, învățând și trecând prin mai multe zone: montaj de ferestre și uși, structuri ușoare de pereți și tavane, structuri ușoare metalice, structuri de lemn, diverse proiecte de mobilă și design specializat. A lucrat și participat la diverse proiecte legate de natură, cum sunt Campusul WeWilder din Caraș-Severin și Stația Experimentală de Cercetare pentru Arta și Viața din Siliștea Snagovului. A montat diverse expoziții la muzee și galerii de artă, printre care: Astra VR la Muzeul Astra Sibiu, Rezidenta 9, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Literaturii, Muzeul Cotroceni și Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei.

Raluca Moșescu-Bumbac - Coordonatoare Comunicare & Cercetătoare la ISCOADA – A absolvit Comunicare și Relații Publice la SNSPA. În 2019 își definitivează studiile masterale în Antropologie la SNSPA, cu o teză despre noua spiritualitate în contextul festivalului de muzică electronică. A participat cu cercetări proprii și de echipă la diverse conferințe de antropologie și derulează cercetări în colaborare cu diverse asociații și organizații. Este coordonatoarea festivalurilor de teatru de apartament și cultură domestică HomeFest (din 2019) și lorgennale (din 2023). Co-fondatoare ISCOADA.

Laura-Maria Ilie - Editoră coordonatoare & Cercetătoare la ISCOADA. A studiat și a lucrat în teatru, performance, scenaristică și producție de film, dar și în domeniul HoReCa și în învățământul primar. A fost jurnalist corespondent pentru Le Courrier des Balkans (Fr) și continuă să scrie pentru HesaMag, revista Institutului Sindicatelor Europene. În 2019 a absolvit Masterul de Antropologie din cadrul SNSPA cu o teză despre transa din cultura muzicii electronice. Este interesată de intersecția dintre antropologie, psihologie și neuroștiințe și de felul în care atenția la tiparele socio-culturale din orice comunitate sau practică poate constitui un întreg univers. Co-fondatoare ISCOADA.

Cristina Foarfă este o combinație ciudată, ar zice ea, dintre jurnalistă, om de comunicare și om care se implică în proiecte civice. Scrie reportaje pe PressOne, face campanii pentru diverse branduri și ajută Asociaţia CARUSEL să îi facă pe oameni mai empatici cu problemele celor vulnerabili. A studiat în cadrul Masterului de Antropologie de la SNSPA, o perioadă lungă a coordonat Bookaholic.ro și s-a implicat în proiecte culturale, iar acum este interesată să cerceteze care este impactul noilor tehnologii în societate. Crede că lucrurile bune se întâmplă atunci când există conexiune emoțională, poveste și vulnerabilitate și speră ca, prin ceea ce face, să contribuie un pic la o înțelegere mai profundă și mai complexă a lucrurilor, a fenomenelor și a oamenilor.

Silvia Solomon - psihoterapeut integrativ și psiholog clinician autonom, specializat în abordarea terapeutică Focusing, consilier de dezvoltare personală și membră a Fundației Hera. Rolul de psihoterapeut a început să se cristalizeze în urma unor experiențe personale dificile cu atacurile de panică, când am conștientizat că nu mă pot face bine de una singură și că am nevoie de ajutor de specialitate. Ulterior, am început să-mi doresc să transform această experiență de viață în resursă terapeutică, motiv pentru care am ales facultatea de psihologie și mai târziu formarea în psihoterapie integrativă, cu ajutorul căreia am învățat să-mi cultiv valori noi, sprijinite pe nevoile mele reale și să onorez crezul conform căruia în noi se află puterea - suntem principalii agenți ai propriei noastre schimbări. În prezent, ofer susținere și altor oameni în călătoria lor spre cunoaștere și vindecare de sine, utilizând metode și tehnici de specialitate adaptate la particularitățile fiecărei persoane.

Adriana Prundaru - Psiholog clinician, Psihoterapeut integrativ relațional și facilitator Focusing. Am pornit într-o călătorie de descoperire a sensului și am deschis o poartă către lumea mea interioară profundă și complexă. De aici am ales să însoțesc oamenii în procesul de descoperire a propriilor povești. Timpul necesar schimbărilor este unic pentru fiecare dintre noi, însă cu blândețe față de ritmul propriu, fiecare dintre noi ne creștem aripi care ne poartă mai aproape de sinele nostru autentic.

Florența Simion - Psiholog, fondator și vicepreședinte al fundației Hera pentru sănătate emoțională, Manager AFECT – festival imperfect, dar mai ales OM în căutare permanentă de a se înțelege pe sine, de a se descoperi și vindeca, de a trăi mai conștient, mai blând și mai în contact cu sine și cu ceilalți. Îmi doresc o lume în care oamenii să fie mai conștienți, mai asumați și mai în iubire și de câțiva ani fac tot ce îmi stă în putere (uneori chiar mai mult) pentru a contribui la crearea unei astfel de lumi. Psihoterapia mi-a dat curajul de a face schimbări importante în viața mea, mi-a dat puterea extraordinară de a-mi recunoaște și trăi propriile emoții, de a mă uita în mine cu sinceritate, de a spune ce gândesc cu respect și blândețe dar și cu fermitate, de a recunoaște relațiile toxice, de a fi de partea mea, de a mă accepta exact așa cum sunt, de a simți că merit, de a pune limite, ca să numesc doar câteva lucruri. Despre acestea și multe altele, sper să vorbim la întâlnirile noastre. Sunt și voi rămâne mereu client de psihoterapie, ca instrument de igienă emoțională, atât de necesară.

Camelia Clem, un călător în lumea subtilă a sufletului uman, fondator și președinte al Fundației și președinte al AFECT - festivalul imperfect. Dar pentru mine, aceste titluri sunt doar etichete care îmi definesc misiunea, nu identitatea. Mai presus de orice titlu, sunt o căutătoare a sensului și a echilibrului, atât în propria mea viață, cât și în relațiile cu ceilalți. Misiunea mea: Visul meu este să trăim într-o lume în care oamenii să se întâlnească cu mai multă înțelegere și iubire reciprocă. Cu o pasiune sinceră și o determinare fără margini, mă alătur celor dedicați pentru a face acest vis realitate.

Experiențe și Lecții: Experiențele mele diverse, de la mediere la psihologie și psihoterapie, m-au învățat să mă accept exact așa cum sunt și să îmbrățișez întreaga mea ființă, cu toate aspectele ei.

Angajamentul meu: Cu fiecare pas pe care-l fac, mă dedic căutării mele personale și împărtășirii învățămintelor mele cu ceilalți. Îmi doresc să contribui la transformarea lumii într-un loc mai luminos și mai înțelegător, unde fiecare individ se simte acceptat și susținut.

Visul meu? O lume în care oamenii să se privească cu mai multă înțelegere, empatie și iubire, o lume în care vulnerabilitatea este întâmpinată cu compasiune și în care fiecare individ își găsește locul în mosaicul uman.

Elena Iorga este psiholoagă, specializată în psihoterapie sistemică de cuplu și familie. Interesată de descoperirea puterii interioare autentice, Elena ajută oamenii care lucrează cu ea să intre în contact cu resursele personale latente, pentru a reuși să facă schimbări semnificative, de durată, în viețile și relațiile lor. Crede ca o viață bine trăită este una în care avem curajul să reflectăm la moarte; de aceea crede că proiectul ORICE MOARTE E O POARTĂ are un mare potențial terapeutic individual și la nivel de comunitate.

Gabriela Olteanu este psihoterapeută în terapia sistemică de cuplu și familie – în supervizare. Din copilărie i-a plăcut să ajute atât copiii de vârsta ei, cât și adulții, să vină in sprijinul lor cu optimism și cuvinte de încurajare că pot depăși situația în care se află. Astfel, a descoperit că acesta este harul ei, de a fi alături, de a sprijini, de a fi suport atât copiilor, cât și adulților și oamenilor în vârstă. Cu ajutorul psihoterapiei dorește să-i ajute pe oameni să se cunoască pe ei înșiși, să-și descopere forța, frumusețea interioară și mijloacele de care dispun pentru a trece cu încredere și credință prin orice dificultate a vieții, inclusiv prin pierderea unei ființe dragi, care a ales sa treaca în Lumină. Gabriela crede că, în această pierdere, oamenii pot vedea sensul plecării ființei dragi, dar și lucrurile cu care rămân ei în interior.

Andreea Găzdaru este psihoterapeută cognitiv-comportamentală. Între terapii individuale și grupuri de dezvoltare personală strecoară niște terapie personală și scrie.

Nora Neghină a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babe,-Bolyai, unde a studiat dezvoltarea competențelor socio-emoționale la preșcolari, fiind pasionată de psihologia copilului și dezvoltarea umană. A obținut o certificare de Trainer Mindsight și Neurobiologie Interpersonală din partea Institutului Mindsight (California, USA). Nora este psihoterapeut în terapie cognitiv comportamentală și terapia de familie, coordonatoarea Programul Inteligența Relațională, elaborat împreună cu Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie. În lucrul cu clienții îi place să se axeze pe resursele interioare ale acestora și pe cum putem face ca orice experiență, chiar și cele dureroase, să devină niște lecții din care să creștem emoțional și psihologic.

Lorena Sofia Mardale este psihoterapeută, specialistă și consultantă EMDR acreditată de EMDR Europe. În 2006 absolvă Facultatea de Psihologie din Timișoara, iar în 2007 începe prima formare în psihoterapie, la București. De atunci și până în prezent a căutat să învețe permanent despre ce ne rănește și despre ce ne aduce vindecare și integrare. A urmat mai multe specializări (hipnoza ericksoniană, terapie scurtă strategică, constelații sistemice, psihotraumatologie și metoda propoziției intenției, terapie de cuplu). Folosește cu pasiune în cabinet limbajul metaforic, intuiția, căldura și prezența în a-i susține pe oameni să construiască relații mai sănătoase cu sine, cu ceilalți și cu lumea, să-și recapete sentimentul de siguranță și libertatea de exprimare de sine. Crede că felul în care ne trăim pierderile zilnice, mai mari sau mai mici, ne dă dimensiunea calității vieții.

Victor Fluieraș este psiholog și psihoterapeut, cu un Master de Psihanaliză la Universitatea Titu Maiorescu și formare la Asociația Română de Psihoterapie Analitică. A făcut, de asemenea, formare în metoda Constelațiilor Familiale cu Jutta Ten Herkel (Marea Britanie). În prezent este router al Asociației Internaționale de Psihologie Analitică. Victor crede că, fiind mai conștienți, putem aduce mai multă armonie, pace și iubire în relațiile cu ceilalți oameni. Crede că ne putem îmbunătăți calitatea vieții și putem să ne vindecăm de boli ale sufletului cu care ne-am obișnuit atât de mult încât nici nu le mai considerăm nocive și că ne putem aduce aminte cine suntem cu adevărat și care este menirea noastră în această existență.

Oana Bulmez este psihoterapeută cu specializări în Terapii Scurte și Colaborative Orientate pe Resurse și Soluții, Joc și Dramaterapie, EMDR și în terapie de cuplu. Cu pragmatism și creativitate, în practica ei terapeutică îi ghidează pe oameni folosind ce știe din specializările oficiale, dar și din ceea ce o inspiră din conversațiile cu oamenii din jur, din artă, din viață în general. Crede că e valoros să ne trăim pierderile de orice fel și să acceptăm moartea ca parte din viață, pentru că asta deschide posibilități noi: de a ne bucura de lucruri simple, de a crea, de a avea relații mai bune.

Claudia Crișan este psihoterapeută de orientare analitică jungiană. Aplecarea Claudiei pentru psihoterapiile abisale vine din credința că fiecare ființă are adâncuri interioare adesea insuficient sau prea puțin explorate, existând în fiecare dintre noi numeroase elemente creatoare care de-abia așteaptă să fie scoase la iveală și manifestate. Lărgirea spațiului conștiinței presupune travaliu interior, acesta fiind posibil doar atunci când putem tolera doliul ce vine odată cu transformarea, când putem face loc succesiunii inerente de morți (mai mici sau mai mari) și (re-)nașteri pe care asumarea vieții le presupune.

Dana Anghel este psiholoagă cliniciană și consilieră psihoterapeută de orientare analitică și router IAAP Zurich. Are experiență de lucru atât cu adulții, cât și cu adolescenții în terapia individuală, dar și de grup. Serviciile psihologice pe care le oferă sunt adresate persoanelor care se află într-un impas existențial, persoanelor care au nevoie de ghidare în identificarea și accesarea resurselor interioare, sau persoanelor care pur și simplu își pun întrebări cu sens despre trăirile lor interioare, despre oameni, despre viață.

Alina Tomșa Bogdanffy este un om cald, cu un acut simț al umorului. De când se știe, se regăsește cu naturalețe într-un fel sau altul, în rol de gazdă, întruchipând un spațiu de siguranță: pentru grupuri de femei, pentru adolescenți refugiați, pentru emoții, blocaje, secrete greu de spus cu voce tare, trăiri dificile și dileme existențiale. Alina e psiholoagă, psihoterapeută experientialistă și terapeută prin arte expresive, cu formare la EGS, în Elveția. Parcursul ei profesional a împletit voluntariatul și lucrul în ONG-uri umanitare (partener de joacă, director dezvoltare și acum consultant), cu practica terapeutică în cabinetul propriu de psihologie, unde lucrează cu adulți, adolescenți și copii. Cei 3 ani petrecuți însoțind psiho-emoțional copii și familii impactați de afecțiuni oncologice au pus o pecete fundamentală în modul în care însoțește muribunzii și pe cei bolnavi. Alina este autoare în Ghidul de însoțire psiho-emoțională a copilului prin experiențe medicale (Fundația Inocenți) și co-autoare într-un ghid online, cu titlu gratuit, despre cum le vorbim copiilor despre moarte.

Parteneri

  • ARTHUB Bucharest
  • ISCOADA
  • Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov
  • Facultatea de Litere din cadrul Universității Transilvania din Brașov
  • FABER
  • Zeppelin
  • Hera

ARTHUB Bucharest a demarat în martie 2013 ca spațiu colaborativ și expozițional, cu scopul de a oferi resurse pentru dialog și muncă în comun celor din domeniul artei și managementului cultural. De atunci a funcționat neîntrerupt, atât ca producător de conținut artistic propriu, prin aportul colectivului rezident, cât și ca galerie de artă / teatru-laborator / spațiu gazdă / spațiu-resursă, unde artiste, artiști și organizații partenere au venit să producă sau să expună propriul conținut. Prin natura sa, este un proiect ce ține de oameni și de spațiu, fiind definit de comunitățile (artistx + public) pe care le deservește și modelat de resursele imobiliare de care a dispus pe parcurs. De aceea, obiectivele și oferta proiectului au variat în funcție de formula colectivului artistic și de caracteristicile spațiului ocupat.

ISCOADA este un Hub de Cercetare în domeniul antropologiei și științelor socio-umane conexe și o platformă de exprimare pentru cercetători (www.iscoada.com). Producem, curatoriem, edităm și comunicăm studii către publicul larg într-un mod accesibil și în formate multimedia. Facilităm transferul de cunoaștere produsă în mediul academic către oamenii care caută să înțeleagă mai profund lumea înconjurătoare prin prisma dinamicilor socio-culturale.

Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov este atât un spațiu de întâlnire între comunitate şi arta contemporană, cât şi un program de evenimente şi proiecte conceput pentru a promova expresia artistică şi ideile diferitelor culturi care compun lumea în care trăim. Prin deschiderea sa multidisciplinară, activitatea Centrului include proiecte din artele vizuale, literatură, muzică contemporană, film, teatru, dans, filosofie, publicistică ş.a., coordonate sau curatoriate de personalități recunoscute. Prin evenimentele pe care le organizăm, producem sau găzduim, prin parteneriatele noastre, ne propunem să contribuim la cultivarea unor valori fundamentale precum gândirea critică, receptivitatea la inovație şi experiment, toleranța şi celebrarea diversității, curiozitatea intelectuală şi dialogul, esențiale în atmosfera în care se formează studenții noştri.

Facultatea de Litere din cadrul Universității Transilvania din Brașov

Studiul Literelor la Brașov reprezintă o experiență fundamentală de formare și o deschidere către lume. Lectura sistematică a marilor cărți conduce la cunoașterea sinelui și a societății, iar studiul limbilor străine permite comunicarea cu ceilalți și oferă acces la pluralismul umanității. Facultatea este un mediu vibrant, cu evenimente permanente în care se realizează întâlniri memorabile cu minți creatoare din întreaga lume. O întreagă școală de literatură contemporană este asociată fondării și dezvoltării facultății, și ea continuă să producă tineri scriitori.

FABER este un centru cultural independent, fondat de un grup de antreprenori timișoreni din domeniile arhitectură, IT și social-cultural. Încrederea în potențialul Timișoarei și dorința de a contribui la consolidarea industriei creative din oraș i-au adus împreună, în 2017, când au decis achiziționarea halei industriale din complexul AZUR și transformarea ei în clădirea FABER. Din 2020, de la inaugurarea clădirii, echipa FABER a devenit și un creator de conținuturi socio-culturale, vizuale, experimentale, artistice și muzicale. Principalele linii de program FABER – design și muzică – sunt curatoriate de Martina Muzi, designer și profesor de design și Florin Unguraș, co-fondator al festivalului TMBase. În 2023, anul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii, FABER a fost un spațiu de referință pentru o serie de evenimente din cadrul agendei culturale.

Zeppelin înseamnă o revistă de arhitectură și cultură urbană, acum și o revistă online, dar și o platformă de reflexie și intervenție asupra orașului, un atelier de proiectare, mai multe cărți, câteva zeci de expoziții, sute de conferințe și alte evenimente. Proiectele Zeppelin au fost posibile datorită unui echipaj de care suntem mândri, așa cum suntem mândri și de colaboratorii și partenerii noștri, dintr-o rețea care merge de la Belgrad și până în Chile, și de un public care crește și ne-a susținut prin toate crizele și transformările.

Fundația Hera a pornit ca un vis al nostru, într-o periodă în care gestionarea tranformărilor personale avea nevoie de suport și confirmare. Activăm în domenii diferite, avem istorii diferite, viață personală diferită și un singur punct comun: nevoia de a fi un întreg în echilibru, în sensul de a vindeca rănile emoționale ale trecutului, de a repara filtrele prin care vedem lumea pentru a trăi în echilibru emoțional.

ORICE MOARTE E O POARTĂ. CUTIA DE REZONANȚĂ

Mai multe detalii aici